> 📄 **Document:** Simtel Team S.A. – Raport Financiar T1 2024 | **Paginile:** 1-4/29 | **Secțiune:** Copertă > **Context:** Pagina de copertă a raportului financiar T1 2024 Simtel Team S.A. ![img-0.jpeg](img-0.jpeg) SIMTEL # raport financiar T1 2024 # CUPRINS INFORMAȚII EMITENT 3 REZULTATE FINANCIARE CHEIE T1 2024 LA NIVEL CONSOLIDAT 4 DESPRE SIMTEL TEAM 5 EVENIMENTE CHEIE ÎN T1 2024 ȘI DUPĂ ÎNCHIDEREA PERIOADEI DE RAPORTARE 10 ANALIZĂ REZULTATE FINANCIARE 16 ANALIZĂ P&L CONSOLIDAT 17 ANALIZĂ BILANȚ CONSOLIDAT 18 CONT DE PROFIT ȘI PIERDERE CONSOLIDAT 21 BILANȚ CONSOLIDAT 22 PRINCIPALII INDICATORI FINANCIARI (CONSOLIDAT) 23 CONT DE PROFIT ȘI PIERDERE INDIVIDUAL 24 BILANȚ INDIVIDUAL 25 PRINCIPALII INDICATORI FINANCIARI (INDIVIDUAL) 26 CASH-FLOW 27 DECLARAȚIA CONDUCERII 28 # INFORMAȚII EMITENT ## INFORMAȚII DESPRE ACEST RAPORT FINANCIAR Tipul raportului: Raport Trimestrial – T1 2024 Pentru exercițiul financiar: 01.01.2024 – 31.03.2024 Data publicării raportului: 21.05.2024 Conform: Anexa 13 la Regulamentul ASF 5/2018 ## INFORMAȚII DESPRE EMITENT Nume: Simtel Team S.A. Cod fiscal: RO 26414626 Număr înregistrare: Registrul Comerțului J40/564/2010 Sediu social: Splaiul Independenței 319L, Clădirea Bruxelles, Corp A, Sector 6, București ## INFORMAȚII DESPRE VALORILE MOBILIARE Capital subscris și vărsat: 1.577.574,60 lei Piața pe care se tranzacționează valorile mobiliare: SMT-AeRO Premium Număr total acțiuni: 7.887.873 acțiuni Simbol: SMTL ## DETALII CONTACT PENTRU INVESTITORI Număr de telefon: +40 754 908 742 Email: investors@simtel.ro Website: www.simtel.ro Situațiile financiare interimare individuale și consolidate la 31 martie 2024, prezentate în paginile următoare sunt neauditate. # REZULTATE FINANCIARE CHEIE T1 2024 LA NIVEL CONSOLIDAT Indicatorii la nivel consolidat includ rezultatele generate de Simtel Team și companiile din grup, respectiv: ANT Power Energy SRL (51%), Simtel Solar SRL Moldova (100%), Agora Robotics SRL. (51%), Custom Soft Solution SRL: (29%), GES Furnizare SRL (62%), Pleșoiu Solar SRL (98,60%), Simtel Industrial Control SRL (75%), SMTL Solar Ianca SRL (100%), SMTL Solar Anina SRL (100%), SMTL Solar Giurgiu SRL (100%) și SN Energie Company SRL (100%). ![img-1.jpeg](img-1.jpeg) 45,9 milioane de lei Venituri din exploatare -30% vs. T1 2023 ![img-2.jpeg](img-2.jpeg) 5,7 milioane de lei Profit brut +175% vs. T1 2023 ![img-3.jpeg](img-3.jpeg) 5 milioane de lei Profit net +199% vs. T1 2023 ===SECTION_BREAK=== > 📄 **Document:** Simtel Team S.A. – Raport Financiar T1 2024 | **Paginile:** 5-9/29 | **Secțiune:** Despre Simtel Team > **Context:** Conținut cu imagini – Prezentarea companiei Simtel Team S.A. # DESPRE SIMTEL TEAM ![img-4.jpeg](img-4.jpeg) Simtel Team S.A. este o companie românească de inginerie și tehnologie, înființată în anul 2010, cu sediul central în București și puncte de lucru în Bacău, Timișoara, Cluj. În 2022 a deschis o companie separată în Chișinău, Republica Moldova, Simtel Solar cu profil de EPC în energie regenerabilă. Simtel Team activează în domeniile energiei regenerabile, telecomunicațiilor, și automatizărilor industriale cu componentă de R&D în roboți industriali și eficiență energetică. Pentru fiecare dintre aceste linii de afaceri, compania livrează proiecte atât în România, cât și în străinătate. Principalele servicii și produse oferite de Simtel, în funcție de linia de business, sunt: Inginerie, Achiziții & Construcții (EPC) pentru telecomunicații și energie, operare și mențență centrale electrice fotovoltaice, prognoză și tranzacționare energie din surse regenerabile, Virtual Power Plant (VPP), stocare energie și stații de încărcare electrică, producție de energie, R&D și producție de roboți autonomi. Compania este lider în România în construcția de centrale fotovoltaice. Simtel funcționează, în general, în conformitate cu modelul IAC – modelul de afaceri Inginerie, Achiziții și Construcții (EN: Engineering, Procurement & Construction), în baza căruia contractantul livrează clientului o facilitate completă, la un preț garantat și la o dată garantată. Modul de lucru cu clienții este unul mixt, în funcție de condițiile comerciale negociate: fie Simtel finanțează proiectul în totalitate pe perioada construcției, urmând să producă venituri la momentul punerii acestuia în funcțiune, fie clienții achită anumite părți din valoarea proiectului pe măsură ce acestea sunt implementate (ex. la obținerea autorizației de construcție, livrarea materialelor, finalizarea construcției, punerea în funcțiune). Prin utilizarea modelului IAC/EPC, inginerii Simtel concep și furnizează soluții, proiectează, echipa de proiect realizează managementul proceselor, finanțarea, achiziția, depozitarea, relația cu clientul, integrarea la operator și subcontractează cât mai mult din instalare și construcție (manoperă). Pe de altă parte, Compania păstrează intern cunoștințele ce presupun comisionarea de echipamente, scrierea de soft, setări sau softuri dedicate pentru upgrade. ![img-5.jpeg](img-5.jpeg) Compania este specializată în realizarea proiectelor la cheie (EN: turn key): obținerea autorizațiilor, proiectarea, construirea/instalarea și punerea în funcțiune a echipamentelor. De asemenea, Simtel oferă mentenanță pe perioada garanției și post-garanție. ![img-6.jpeg](img-6.jpeg) În ultimii patru ani, Simtel Team a proiectat și pus în funcțiune numeroase centrale electrice fotovoltaice pentru clienți din diverse industrii în țări, precum Austria, Germania, Marea Britanie, Suedia, Finlanda, Ungaria, Chile, Ucraina, Rep. Moldova și Bulgaria. Parcurile fotovoltaice pentru care Simtel furnizează servicii de Operare, Mențenanță și Service însumează peste 300 MWp instalați și produc anual 366.000 de MWh, corespondentul consumului a 109.000 de locuințe într-un an, reducând cu 483.000 de tone pe an, emisiile de gaze cu efect de seră, ajutând astfel la protejarea mediului înconjurător și având un impact pozitiv asupra sănătății și a calității vieții comunităților, în special în zonele urbane dens populate. La 31 martie 2024, Simtel Team avea 132 angajați cu normă întreagă, comparativ cu 100 angajați la 31 martie 2023. În cadrul programului derulat de către Deloitte Romania împreună cu Banca Transilvania, Bursa de Valori București și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Simtel a primit certificarea Best Managed Companies din România. Certificarea este o recunoaștere și apreciere directă a eforturilor constante efectuate de către companie pentru dezvoltarea unor modele durabile de afaceri, pentru performanță de vârf și pentru inovație. ![img-7.jpeg](img-7.jpeg) ![img-8.jpeg](img-8.jpeg) ![img-9.jpeg](img-9.jpeg) ![img-10.jpeg](img-10.jpeg) ![img-11.jpeg](img-11.jpeg) ![img-12.jpeg](img-12.jpeg) PROIECTE SIMTEL TEAM ![img-13.jpeg](img-13.jpeg) ![img-14.jpeg](img-14.jpeg) ![img-15.jpeg](img-15.jpeg) ![img-16.jpeg](img-16.jpeg) ===SECTION_BREAK=== > 📄 **Document:** Simtel Team S.A. – Raport Financiar T1 2024 | **Paginile:** 10-12/29 | **Secțiune:** Evenimente Cheie în T1 2024 > ACHIZIȚIONAREA UNEI COMPANII DE PROIECT > **Context:** Enumerare/Listă – Evenimente cheie în perioada de raportare. EVENIMENTE CHEIE ÎN T1 2024 ȘI DUPĂ ÎNCHIDEREA PERIOADEI DE RAPORTARE ![img-17.jpeg](img-17.jpeg) SIMTEL # OBȚINEREA UNEI LICENȚE DIN PARTEA ANRE ȘI SEMNAREA PRIMELOR CONTRACTE DE FURNIZARE ENERGIE ELECTRICĂ În data de 11 ianuarie 2024, Compania a informat investitorii cu privire la faptul că în data de 10 ianuarie, GES Furnizare SRL, entitate în care Compania deține o participație de 62%, a obținut de la Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) licența de furnizare a energiei, valabilă până la data de 10 ianuarie 2029. În urma acordării licenței de către ANRE, GES Furnizare SRL va putea încheia primele contracte cu beneficiarii, existența unei licențe de furnizare a energiei fiind o condiție prealabilă pentru semnarea unor astfel de contracte. Prin obținerea licenței de furnizor de energie, Compania își întărește poziția de lider de piață, oferind clienților săi un pachet complet de produse și servicii integrate. Mai multe informații AICI. În data de 12 martie 2024, Compania a informat investitorii cu privire la încheierea primelor trei contracte pentru furnizarea de energie către clienți din domenii diverse, precum producția de mase plastice, retail și operare de spații logistice. Contractele au fost încheiate pe o perioadă standard de 12 luni, în acest interval GES furnizând clienților săi energie în cuantum de aproximativ 30 GWh. Mai multe informații AICI. # NUMIRI DIRECTORI OPERAȚIONALI În data de 18 ianuarie 2024, Compania a informat acționarii cu privire la consolidarea departamentelor sale operaționale, de vânzări și marketing. În plus, în cadrul grupului au avut loc două promovări, Ana Nedea fiind numită Director de Strategie și Dezvoltare, în timp ce Alina Vilău a preluat funcția de Director Inovare și Digitalizare. Mai multe informații AICI. # CONVOCARE ȘI HOTĂRÂRI ALE ADUNĂRILOR GENERALE ORDINARE (AGOA) ȘI EXTRAORDINARE (AGEA) ALE ACȚIONARILOR DIN 29.02.2024 În data de 23 ianuarie 2024, Compania a informat piața cu privire la Decizia Consiliului de Administrație al Companiei de a convoca Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor (AGOA) și Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor (AGEA) Companiei, acestea având loc în data de 29 februarie 2024. Printre punctele aprobate pe ordinea de zi se numără: - Numirea unui nou auditor financiar extern al Companiei (Baker Tilly Klitou and Partners S.R.L.) pentru auditarea situațiilor financiare aferente anilor fiscali 2023 și 2024; - Aprobarea modificării Politicii de Remunerare a Companiei în sensul modificărilor limitelor remunerațiilor membrilor Consiliului de Administrație pentru exercițiul financiar aferent anului 2024 după cum urmează: - Remunerația fiecărui membru al Consiliului de Administrație - administrator executiv - la nivelul de 16.675 lei (brut) lunar; - Remunerația fiecărui membru al Consiliului de Administrație - administrator neexecutiv și fondator al Societății - la nivelul de 43.125 lei (brut) lunar; și - Remunerația fiecărui membru al Consiliului de Administrație - administrator neexecutiv care nu este fondator al Societății - la nivelul de 16.675 lei (brut) lunar; - Aprobarea planului multianual de stimulare a angajaților cheie în cadrul Companiei, pentru perioada 2024-2025, prin oferirea de opțiuni de a primi cu titlu gratuit un număr de acțiuni emise de Companie, care să reprezinte cel mult 2% din numărul total al acțiunilor Companiei aplicabil la începutul fiecărui an din plan – Stock Option Plan – („Planul”), sub rezerva îndeplinirii unor condiții individuale de performanță și a unei condiții generale de creștere concretă a cifrei de afaceri anuale, în forma prezentată în AGEA. Mai multe informații AICI, AICI ȘI AICI. # ACHIZIȚIONAREA UNEI COMPANII DE PROIECT În data de 04 martie 2024, Compania a informat acționarii cu privire la achiziția în integralitate a OASIS GREEN ENERGY 3 S.R.L., o companie care dezvoltă un proiect fotovoltaic cu o capacitate instalată de 5,35 MWp DC. Prin intermediul tranzacției, Compania a achiziționa un proiect „ready to build”, cu o capacitate instalată planificată de 5,35 MWp DC, pe un teren în suprafață de 69.800 mp situat în Salonta, județul Bihor. Mai multe informații AICI. ===SECTION_BREAK=== > 📄 **Document:** Simtel Team S.A. – Raport Financiar T1 2024 | **Paginile:** 13-14/29 | **Secțiune:** Evenimente Cheie în T1 2024 > STADIU ACTIVITATE IAC/EPC > **Context:** Enumerare/Listă – Evenimente cheie în perioada de raportare. # CONVOCARE ȘI HOTĂRÂRI ALE ADUNĂRILOR GENERALE ORDINARE (AGOA) ȘI EXTRAORDINARE (AGEA) ALE ACȚIONARILOR DIN 25.04.2024 În data de 21 martie 2024, Compania a informat piața cu privire la Decizia Consiliului de Administrație al Companiei de a convoca Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor (AGOA) și Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor (AGEA) Companiei, acestea având loc în data de 25 aprilie 2024. Printre punctele aprobate pe ordinea de zi se numără: - Aprobarea situațiilor financiare pentru exercițiul financiar încheiat la 31 decembrie 2023 și stabilirea modului de repartizare a profitului net aferent anului 2023; - Aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Adunărilor Generale ale Acționarilor Companiei; - Aprobarea admiterii la tranzacționare a acțiunilor Companiei pe piața reglementată administrată de Bursa de Valori București S.A., categoria Standard; - Aprobarea modificării actului constitutiv al Companiei în vederea conformării acestuia cu prevederile legale aplicabile entităților listate pe piața reglementată a Bursei de Valori București. Mai multe informații AICI, AICI ȘI AICI. # OBȚINEREA UNEI FINANȚĂRI NERAMBURSABILE ÎN CADRUL PNRR În data de 25 martie 2024, Compania a informat acționarii cu privire la obținerea unei finanțări nerambursabile, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, în cuantum de aproximativ 60,6 milioane lei (aproximativ 12 milioane de euro; valoare fără TVA) pentru construirea centralei electrice fotovoltaice de la Giurgiu. Restul finanțării necesare fiind asigurată de Companie din fonduri proprii și finanțare bancară.. Mai multe informații AICI. # BUGET DE VENITURI ȘI CHELTUIELI 2024 În data de 26 martie 2024, Compania a informat acționarii cu privire la disponibilitatea Bugetului de Venituri și Cheltuieli pentru anul fiscal 2024, la nivel consolidat. BVC-ul a fost aprobat de către Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor din data de 25 aprilie 2024. Mai multe informații AICI. # SEMNAREA UNUI CONTRACT SEMNIFICATIV În data de 11 aprilie 2024, Compania a informat acționarii cu privire la semnarea unui contract semnificativ cu un producător de energie electrică, având ca obiect proiectare, inginerie, achiziție, execuție, punere în funcțiune, operare tehnică și mențență, a unei centrale electrice fotovoltaice situate în Satu Mare, având o capacitate estimată de aproximativ 27 MWp. Contractul va implica toate aspectele legate de proiectarea și construcția centralei, precum și asigurarea funcționării sale optime pe termen lung. Valoarea totală a contractului este de 19.263.330 euro (fără TVA). Mai multe informații AICI. # PUBLICAREA REZULTATELOR FINANCIARE AUDITATE PENTRU ANII 2021-2023 CONFORM IFRS În data de 14 mai 2024, Compania a informat acționarii cu privire la disponibilitatea rezultatelor financiare auditate ale Companiei, întocmite în conformitate cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară (IFRS), pentru anii 2021, 2022 și 2023. Setul complet de situații financiare, ce conține rezultatele financiare auditate republicate împreună cu raportul de audit emis de Baker Tilly Klitou and Partners S.R.L, pot fi descărcate de pe site-ul Companiei, secțiunea Investitori, subsecțiunea Piața Principală. Întocmirea rezultatelor financiare auditate, pe ultimii trei ani, în conformitate cu IFRS, a reprezentat una dintre principalele etape de atins, înainte de începerea formală a procesului de transfer pe Piața Principală. Mai multe informații AICI. # STADIU ACTIVITATE IAC/EPC În ceea ce privește activitatea de furnizare de soluții de tip IAC/EPC către clienți, anul 2024 reflectă o evoluție a modelului de business prin tranziția către proiecte de capacități mari cu un mix diferit între soluțiile instalate pe teren, față de cele instalate pe acoperișurile clădirilor. Astfel dimensiunea medie a proiectelor aflate în lucru în acest moment este de 4,4 ori mai mare decât cea a proiectelor implementate pe parcursul anului 2023, tendință pe care Compania o observă și pentru noile proiecte care se vor adăuga portofoliului de implementare în perioada imediat următoare. Capacitatea totală a proiectelor aflate deja în proces de implementare în anul 2024 este cu peste 20% mai mare față de capacitatea totală a proiectelor care au fost implementate anul trecut. Această evoluție a modelului de business a fost luată în considerare în proiecția bugetului de anul acesta, împărțirea pe etape a modului în care veniturile și cheltuielile sunt reflectate în buget urmând să aibă o altă dinamică, ce presupune o creștere a acestora pentru partea a doua a anului (în linie cu graficele de execuție pentru noile proiecte de dimensiuni mari). ===SECTION_BREAK=== > 📄 **Document:** Simtel Team S.A. – Raport Financiar T1 2024 | **Paginile:** 15-16/29 | **Secțiune:** Evenimente Cheie în T1 2024 > STADIU BUGET DE VENITURI ȘI CHELTUIELI > **Context:** Tabel financiar – Evenimente cheie în perioada de raportare. # STADIU PROIECTE PARCURI FOTOVOLTAICE SIMTEL
ProiectMWpJudețProducție anuală estimată (GWh)TerenDocumentație tehnicăATR (Aviz Tehnic de Racordare)Estimare obținere Autorizatie de ConstruireData începere constructieStadiu constructieDată estimată finalizare constructie
Pleșoiu faza 11Olt2.3ProprietateRealizatObținutObținutFinalizat100%T2 2023
Pleșoiu faza 20,7ObținutObținutT2 202417%T2 2024
Anina7Caraș-Severin9ProprietateRealizatObținutT2 2024T3 20240%T4 2024 - T1 2025
Ianca7Brăila10ProprietateRealizatObținutT2 2024T3 20240%T4 2024 - T1 2025
Giurgiu52Giurgiu69ProprietateRealizatObținutObținutT2 20244%T4 2024 - T1 2025
Mangalia2.5Constanta3.5ProprietateRealizatObținutT2 2024T3 20240%T4 2024 - T1 2025
Salonta5.35Oradea6.42ProprietateRealizatObținutObținutT1 202455%T3 2024
Iacobeni5.38Sibiu7.45ProprietateRealizatObținutObținutT2 20242%T4 2024
Total80.2107.7
În prima parte a acestui an au fost achiziționate două noi proiecte aflate la stadiul gata de construcție, Salonta și Iacobeni, proiecte ce au intrat imediat în etapa de implementare. Dezvoltarea portofoliului propriu de parcuri fotovoltaice decurge conform planificării, toate proiectele au Aviz Tehnic de Racordare obținut, urmând ca pentru cele 3 proiecte care încă nu au emisă Autorizația de Construcție, aceasta să fie obținută până la sfârșitul trimestrului al doilea. În tabelul sinteză de mai sus sunt evidențiate în culoarea verde modificările și/sau noutățile apărute față de ultima raportare: - Obținerea ATR-ului pentru extensia proiectului de la Pleșoiu și stadiul actual al lucrărilor de implementare; - Obținerea ATR-ului pentru proiectul de la Mangalia; - Noul termen pentru începerea lucrărilor la proiectele Anina, Ianca și Mangalia; termenul este corelat cu obținerea Autorizațiilor de Construcție pentru aceste noi parcuri; - Stadiul lucrărilor pentru proiectul de la Giurgiu unde se lucrează la amenajarea terenului, lucrările de racord și licitația conform ghidului PNRR pentru realizarea lucrărilor corespunzătoare implementării parcului; - Introducerea celor două noi proiecte și stadiul lucrărilor de implementare pentru acestea. În paralel, Compania continuă să identifice noi oportunități și proiecte care se vor adăuga la portofoliul existent. ## STADIU ACTIVITATE FURNIZARE ENERGIE ELECTRICĂ În ceea ce privește activitatea de furnizare desfășurată prin intermediul GES Furnizare SRL, companie în care Simtel Team S.A. deține o participație de 62%, la momentul redactării acestui raport, GES a încheiat mai multe contracte de furnizare, atât pentru anul 2024, cât și pentru 2025. Pentru acest an Compania va avea 100 GWh în livrare conform contractelor semnate. Aceasta confirmă evoluția pozitivă a noi linii de business și încrederea pe care partenerii Companiei o au în serviciile pe care le aceasta le oferă. Echipa GES se află într-un proces de creștere accelerată, având ca obiectiv consolidarea echipei și dezvoltarea portofoliului de clienți și servicii, viziunea companiei fiind orientată spre o dezvoltare sustenabilă a sectorului de energie verde din România și din regiune. ## STADIU BUGET DE VENITURI ȘI CHELTUIELI Conducerea Companiei este optimistă cu privire la realizarea Bugetului de Venituri și Cheltuieli (BVC) pentru acest an, contractele aflate în negociere sau deja semnate, alături de măsurile eficiente de gestionare a costurilor, oferind motive solide pentru a previziona încheierea anului conform așteptărilor. # ANALIZĂ REZULTATE FINANCIARE ===SECTION_BREAK=== > 📄 **Document:** Simtel Team S.A. – Raport Financiar T1 2024 | **Paginile:** 17-18/29 | **Secțiune:** Analiză P&L Consolidat > **Context:** Tabel financiar – Analiza contului de profit și pierdere consolidat. # ANALIZĂ P&L CONSOLIDAT Rezultatele financiare la nivel consolidat ale Simtel Team în primul trimestru din 2024 includ performanța înregistrată de Simtel Team S.A. și companiile din grup, respectiv: ANT Power Energy SRL (51%), Simtel Solar SRL Moldova (100%), Agora Robotics SRL. (51%), Custom Soft Solution SRL: (29%), GES Furnizare SRL (62%), Pleșoiu Solar SRL (98,60%), Simtel Industrial Control SRL (75%), SMTL Solar Ianca SRL (100%), SMTL Solar Anina SRL (100%), SMTL Solar Giurgiu SRL (100%) și SN Energie Company SRL (100%). În T1 2024, Simtel Team a înregistrat venituri operaționale de 45,9 milioane de lei la nivel consolidat, o scădere cu 30% față de T1 2023, când compania a generat venituri operaționale de 65,6 milioane de lei. Rezultatul net a înregistrat o apreciere de 199% în T1 2024, ajungând la 5 milioane de lei comparativ cu 1,7 milioane de lei în T1 2024. Cheltuielile din exploatare au ajuns la 39,4 milioane de lei în T1 2024 (-38%), comparativ cu cheltuielile de 63 milioane de lei în T1 2023. Ponderea principală o detin cheltuielile cu materialele care s-au ridicat la 22,6 milioane de lei, înregistrând o scădere cu 52% comparativ cu anul precedent. Cheltuielile cu materiile prime și materialele auxiliare sunt în strânsă corelație cu cifra de afaceri, scăderea la nivelul acestor cheltuieli fiind în linie cu variația cifrei de afaceri, pe fondul modificării de către companie a modelului de business odată cu creșterea semnificativă a dimensiunii companiei. Astfel, începând cu 2024, Simtel a efectuat tranziția către proiecte cu dimensiuni mult mai mari, cu o dinamică diferită a implementării, ceea ce se transpune prin generarea de încasări în partea a doua a exercițiului financiar, pe măsura închiderii și facturării proiectelor către beneficiari. În ceea ce privește cheltuielile cu utilitățile, acestea au scăzut cu 17% comparativ cu T1 2023, ajungând la 35 mii de lei, în timp ce alte cheltuieli cu materialele au crescut cu 13%, până la 374 mii de lei. Această categorie de cheltuieli include, în principal, cheltuieli cu piese de schimb, cu materialele de natura obiectelor de inventar (inclusiv echipamente de protecție) sau materialele nestocate rezultate din activitatea de service și de mentenanță. Categoria de alte cheltuieli de exploatare a ajuns la 9,9 milioane de lei, înregistrând o scădere de 16% comparativ cu T1 2023 pe fondul stabilizării costurilor generate de dimensiunea mai mare a afacerii, acestea reprezentând costuri operaționale legate de necesitatea unui spațiu de lucru mai mare, nevoie crescută pentru colaboratori (care acoperă atât aspectele operaționale, cât și cele administrative ale afacerii, precum serviciile juridice și contabile), transport, deplasări, asigurări. Din această categorie, 0,5% reprezintă cheltuielile cu timbru verde. Cheltuielile cu personalul au crescut cu 70%, până la 6,1 milioane de lei, pe de o parte datorită creșterii numărului de angajați - numărul mediu de angajați a crescut de la 89 în T1 2023 la 114 în T1 2024 - și a ajustărilor salariale pentru adaptarea la cerințele pieței în contextul economic actual, iar pe de altă parte datorită modificărilor legislative și majorării procentului de contribuții aplicabile sectorului construcțiilor începând cu noiembrie 2023. Cheltuielile cu amortizarea și ajustările de valoare au crescut cu 81%, ajungând la 771 mii de lei, ca urmare a creșterii investițiilor în mijloace fixe și programe de software necesare dezvoltării activității, precum și a extinderii parcului auto corelat cu creșterea numărului de personal operațional. Compania a încheiat T1 2024 cu un rezultat operațional de 6,5 milioane de lei la nivel consolidat, o creștere cu 158% față de T1 2023. Veniturile financiare au scăzut cu 7% până la 374 mii de lei, în timp ce cheltuielile financiare au crescut cu 39%, ajungând la 1,2 milioane de lei. Creșterea cheltuielilor financiare este determinată de creșterea cheltuielilor cu dobânzile pe seama creșterii finanțărilor atrase de la bănci, diferențelor de curs valutar și creșterii cheltuielilor aferente leasingului financiar. Astfel, rezultatul financiar a fost negativ, o pierdere financiară de 806 mii de lei în T1 2024, față de o pierdere financiară de 450 mii de lei înregistrată în T1 2023. Prin urmare, la nivel consolidat, Simtel Team a încheiat T1 2024 cu un rezultat brut de 5,7 milioane de lei, înregistrând o creștere cu 175% comparativ cu 2023. Impozitul pe profit să ridicat la 753 mii de lei pentru T1 2024. Astfel, compania a închis T1 2024 cu un profit net consolidat de 5 milioane de lei, o apreciere de 199%, comparativ cu un profit net de 1,7 milioane de lei în T1 2023.
INDICATORI CONT DE PROFIT ȘI PIERDERE LA NIVEL CONSOLIDAT (LEI)31.03.202331.03.2024Δ%
Venituri din exploatare65.576.42245.924.780-30%
Cheltuieli din exploatare63.047.76239.403.252-38%
Rezultat operațional2.528.6606.521.528158%
Rezultat financiar(449.917)(806.098)-79%
Rezultat brut2.078.7435.715.430175%
Rezultat net1.662.2234.962.569199%
===SECTION_BREAK=== > 📄 **Document:** Simtel Team S.A. – Raport Financiar T1 2024 | **Paginile:** 19-20/29 | **Secțiune:** Analiză Bilanț Consolidat > ANALIZĂ BILANȚ CONSOLIDAT > **Context:** Tabel financiar – Analiza bilanțului consolidat. # ANALIZĂ BILANȚ CONSOLIDAT Activele imobilizate au crescut cu 37% în T1 2024, ajungând la 44,2 milioane de lei față de 31 decembrie 2023. Această poziție este formată în principal din imobilizări corporale, care au crescut cu 30%, până la 24,4 milioane de lei. Creșterea a fost determinată în principal de investițiile efectuate de companie pentru achiziționarea companiilor GES Furnizare și Oasis Green Energy3 și evidențierii în activele fixe ale Companiei a centralei fotovoltaice Pleșoiu. Principalele imobilizări corporale ale companiei, pe lângă cele menționate anterior, sunt: terenurile de la Giurgiu, Ianca și Anina (achiziții făcute pentru dezvoltarea de proiecte fotovoltaice), spațiul comercial achiziționat în 2018 și utilizat pentru închiriere, mijloace de transport și mobilier și echipamente de birou, în linie cu creșterea echipei operaționale. Imobilizările financiare au crescut cu 54%, la 16,8 milioane de lei. Creșterea este determinată de noile companii GES Furnizare SRL și Custom Soft Solutions (CSS), garanțiile de bună execuție sau de bună plată, pe care compania le constituie pentru anumite contracte de valoare mare pe perioada de garanție sau pe perioada implementării acestora, precum și garanția pentru obținerea ATR pentru proiectul Giurgiu, constituite cu numerar colateral blocat în depozite bancare. Imobilizările necorporale din bilanț, în valoare de 2,3 milioane lei în T1 2024 reprezintă licențe pentru diverse programe IT și calcul de devize. Activele circulante au scăzut cu 14% comparativ cu 31 decembrie 2023, până la 135 milioane de lei, pe fondul unei scăderi a creanțelor cu 36%, până la 41,9 milioane de lei. Scăderea la nivel de creanțe este în linie cu scăderea cifrei de afaceri și cu încasarea sumelor aferente proiectelor închise la sfârșitul anului 2023. Creanțele comerciale au scăzut cu 35%, până la 36,8 milioane de lei, pe fondul creșterii gradului de încasare a sumelor datorate de către clienți. Creanțele cu societățile afiliate au scăzut cu 43%, ca urmare a atingerii unei maturități a companiilor proprii din grup care au ajuns la diferite stadii de dezvoltare. În ceea ce privește stocurile, acestea au crescut cu 3% față de 31 decembrie 2023, până la 79,7 milioane de lei. Creșterea stocurilor a fost în linie cu cererea pentru soluțiile oferite de Simtel pe parcursul T1 2024, aspect ce a condus la creșterea cantităților de panouri fotovoltaice depozitate și a altor echipamente și materiale deținute de companie în scopul implementării contractelor cu clienți. Procesul de aprovizionare de stocuri ține cont de fazele procesului de implementare și de termenele de livrare ale furnizorilor astfel încât societatea sa eficientizeze fluxurile de numerar. Stocurile aprovizionate în avans acoperă necesarul imediat și nu totalitatea lucrărilor de finalizat, acestea cuprind atât materiale aflate în depozitul central, cât și cele de pe șantiere. Toate stocurile companiei fac parte din contractele aflate în implementare. Casa și conturi la bănci a înregistrat o scădere ușoară de 1% față de finalul anului 2023, ajungând la 13,5 milioane lei. Această poziție din bilanț este influențată de momentele diferite în care compania se aprovizionează sau încasează tranșele facturate din proiectele în curs de implementare, precum și de termenele diferite de încasare/plată. Achiziționarea de stocuri în avans determină variații în disponibilul aflat la dispoziția societății. Compania continuă să finanțeze achiziționarea de stocuri prin utilizarea unui mix de finanțări bancare, precum și flux curent de numerar. La finalul T1 2024, această poziție era una pozitivă datorită închiderii unor proiecte care aveau termen de finalizare în T4 2023 și încasării acestora în ultima săptămână din an, cât și abordării prudentiale a companiei de a păstra anumite resurse cu destinația de investiții. Datoriile curente au scăzut cu 20%, până la 83,2 milioane de lei. Această categorie este compusă din datoriile bancare pe termen scurt, care au scăzut cu 4%, până la 43 milioane de lei. Acestea reprezintă două finanțări contracte de companie pe parcursul anului 2022, în valoare de 10 milioane de lei, respectiv 20 milioane de lei, destinate aprovizionării de stocuri și redusă la 10 milioane lei în T1 2024, precum și o finanțare de 25 milioane de lei, contractată în prima parte din 2023. A doua cea mai mare categorie o reprezintă datoriile către furnizori terți, care au scăzut cu 43%, până la 28,3 milioane de lei, pe fondul scăderii stocurilor aprovizionate. Plățile către furnizori nu sunt corelate cu finalizarea proiectelor. Compania are termene de plată negociate cu fiecare dintre furnizorii săi. Comparativ cu sfârșitul anului 2023, finanțările bancare pe termen scurt pentru stocuri erau utilizate în procent de 81% la sfârșitul T1 2024 comparativ cu 78% la finalul anului 2023 ca urmare cheltuielilor efectuate de companie pentru dezvoltarea proiectelor fotovoltaice până la obținerea de finanțări bancare, în special cheltuielile efectuate pentru achiziționarea de materiale. De asemenea, până la obținerea de finanțări dedicate pentru proiectele dezvoltate de companie, societatea utilizează resursele interne pentru începerea implementării acestora. Prima fază din proiectul Pleșoiu a fost finanțată din surse proprii, compania obținând ulterior o refinanțare bancară pentru acesta. De asemenea, investiția efectuată tot din surse proprii în depozitul Băicoi a fost refinanțată de bancă. Categoria de leasing financiar pe termen scurt a crescut cu 139%, până la 2,1 milioane de lei. Alte datorii pe termen scurt au crescut cu 9%, până la 7,5 milioane de lei, reprezentând salariile și taxele datorate. Datoriile pe termen lung au crescut cu 23% față de 31 decembrie 2023, ajungând la 10,3 milioane de lei, din care 6,4 milioane de lei reprezintă datorii bancare (constante față de sfârșitul anului 2023) și 3,8 milioane de lei, leasing financiar (+99% comparativ cu sfârșitul anului 2023). Datoriile bancare pe termen lung au la bază și o finanțare cu garanție InnovFin existentă la T1 2022, în valoare de 4,5 milioane de lei și care a fost transformată în credit pe 5 ani la momentul expirării garanției, fiind reclasificată din finanțare revolving în datorie pe termen lung. Capitalurile proprii au crescut cu 7%, ajungând la 85,8 milioane de lei. Creșterea este determinată în principal de profitul reportat. ^{}[]
INDICATORI DE BILANȚ LA NIVEL CONSOLIDAT (LEI)31.12.202331.03.2024Δ %
Active imobilizate32.228.64444.203.02437%
Active circulante156.441.099135.150.685-14%
Cheltuieli înregistrate în avans4.687.928434.027-91%
Total active193.357.671179.836.032-7%
Datorii curente104.368.19183.195.633-20%
Datorii pe termen lung8.397.43410.318.58523%
Provizioane16.51524.41648%
Venituri în avans393.685372.686-5%
Capitaluri proprii80.181.84685.924.7117%
Total capitaluri proprii și datorii193.357.671179.836.032-7%
===SECTION_BREAK=== > 📄 **Document:** Simtel Team S.A. – Raport Financiar T1 2024 | **Pagina:** 21/29 | **Secțiune:** Cont de Profit și Pierdere Consolidat > **Context:** Tabel financiar – Contul de profit și pierdere consolidat. # CONT DE PROFIT ŞI PIERDERE CONSOLIDAT
SITUAȚIE PROFIT & PIERDERE CONSOLIDAT (LEI)31.03.202331.03.2024Δ%
Venituri din exploatare, din care:65.576.42245.924.780-30%
Cifra de afaceri65.338.30545.000.242-31%
Alte venituri din exploatare238.117924.538288%
Cheltuieli din exploatare, din care:63.047.76239.403.252-38%
Cheltuieli cu materialul, din care:47.215.28322.592.363-52%
Cheltuieli cu materii prime și auxiliare46.842.21122.182.843-53%
Cheltuieli cu utilitățile42.62635.468-17%
Alte cheltuieli330.446374.05213%
Cheltuieli cu personalul3.608.7376.134.40370%
Cheltuieli cu amortizarea și ajustările de valoare425.927771.25381%
Alte cheltuieli de exploatare11.797.8159.905.232-16%
Rezultat operațional2.528.6606.521.528158%
Venituri financiare400.954373.817-7%
Cheltuieli financiare850.8711.179.91539%
Rezultat financiar(449.917)(806.098)79%
Venituri totale65.977.37646.298.597-30%
Cheltuieli totale63.898.63340.583.167-36%
Rezultat brut2.078.7435.715.430175%
Impozitul pe profit/alte impozite416.520752.86181%
Rezultat net1.662.2234.962.569199%
===SECTION_BREAK=== > 📄 **Document:** Simtel Team S.A. – Raport Financiar T1 2024 | **Paginile:** 22-23/29 | **Secțiune:** Bilanț Consolidat > **Context:** Tabel financiar – Bilanțul consolidat. # BILANȚ CONSOLIDAT
INDICATORI DE BILANȚ CONSOLIDAT (LEI)31.12.202331.03.2024Δ%
Active imobilizate, din care:32.228.64444.203.02437%
Imobilizări necorporale2.081.9652.348.91813%
Imobilizări corporale18.818.65824.417.11530%
Imobilizări financiare10.939.77716.827.55454%
Imobilizări în curs de investiție388.244609.43857%
Active circulante, din care:156.441.099135.150.685-14%
Stocuri77.645.65079.709.6803%
Creanțe65.159.16241.953.103-36%
Creanțe comerciale56.396.25536.881.751-35%
Creanțe cu societăți afiliate5.981.2423.388.325-43%
Alte active2.781.6661.683.027-39%
Investiții pe termen scurt48.296100%
Casa și conturi la bănci13.636.28713.487.903-1%
Cheltuieli înregistrate în avans4.687.928434.027-91%
Total active193.357.671179.836.032-7%
Datorii curente, din care:104.368.19183.195.633-20%
Furnizori terți49.423.98228.357.136-43%
Datorii față de companiile afiliate2.269.7981.940.555-15%
Datorii bancare44.912.82143.069.594-4%
Datorii față de acționari0193.110100%
Leasing financiar880.9162.101.670139%
Alte datorii pe termen scurt6.880.6747.533.5679%
Datorii pe termen lung, din care:8.397.43410.318.58523%
Datorii bancare6.453.5736.453.5730%
Leasing financiar1.943.8613.865.01299%
Provizioane16.51524.41648%
Venituri în avans393.685372.686-5%
Total Datorii113.175.82593.911.321-17%
Capitaluri proprii, din care:80.181.84685.924.7117%
Capital subscris și vărsat1.579.3941.705.4228%
Prime de capital29.419.63830.349.6383%
Rezerve legale315.841329.3884%
Alte rezerve1.205.2670-100%
Profitul sau pierderea raportată20.235.25248.581.580140%
Profitul sau pierderea exercițiului financiar27.427.5034.962.570-82%
Repartizarea profitului1.0503.887270%
Total capitaluri proprii și datorii193.357.671179.836.032-7%
# PRINCIPALII INDICATORI FINANCIARI (CONSOLIDAT) Indicatorul lichidității curente la 31.03.2024
Active curente135.150.685 / 83.195.633 = 1,62
Datorii curente
Indicatorul gradului de îndatorare la 31.03.2024
Capital
împrumutat
Capital propriu × 10010.318.585 / 85.924.711 × 100 = 12,01%
Capital
împrumutat
Capital angajat × 10010.318.585 / 96.243.296 × 100 = 10,72%
Capital împrumutat = Credite peste 1 an Capital angajat = Capital împrumutat + Capital propriu Viteza de rotație a activelor imobilizate la 31.03.2024
Cifra de afaceriActive
imobilizate
45.000.242 / 44.203.024 = 1,02
===SECTION_BREAK=== > 📄 **Document:** Simtel Team S.A. – Raport Financiar T1 2024 | **Pagina:** 24/29 | **Secțiune:** Cont de Profit și Pierdere Individual > **Context:** Tabel financiar – Contul de profit și pierdere individual. # CONT DE PROFIT ŞI PIERDERE INDIVIDUAL
SITUAȚIE PROFIT & PIERDERE INDIVIDUAL (LEI)31.03.202331.03.2024Δ%
Venituri din exploatare, din care:62.590.78737.952.481-39%
Cifra de afaceri62.565.20537.439.054-40%
Alte venituri din exploatare25.582513.4281907%
Cheltuieli din exploatare, din care:60.523.68433.099.496-45%
Cheltuieli cu materialul, din care:45.712.51517.764.796-61%
Cheltuieli cu materii prime și auxiliare45.347.14017.366.766-62%
Cheltuieli cu utilitățile42.62635.468-17%
Alte cheltuieli322.749362.56212%
Cheltuieli cu personalul3.252.7915.461.88768%
Cheltuieli cu amortizarea și ajustările de valoare418.072677.92562%
Alte cheltuieli de exploatare11.140.3069.194.888-17%
Rezultat operațional2.067.1034.852.985135%
Venituri financiare1.532.409353.566-77%
Cheltuieli financiare820.7261.113.60636%
Rezultat financiar711.683(760.040)-207%
Venituri totale64.123.19638.306.047-40%
Cheltuieli totale61.344.41034.213.102-44%
Rezultat brut2.778.7864.092.94547%
Impozitul pe profit/alte impozite410.261676.50065%
Rezultat net2.368.5253.416.44544%
===SECTION_BREAK=== > 📄 **Document:** Simtel Team S.A. – Raport Financiar T1 2024 | **Paginile:** 25-26/29 | **Secțiune:** Bilanț Individual > **Context:** Tabel financiar – Bilanțul individual. BILANȚ INDIVIDUAL
INDICATORI DE BILANȚ INDIVIDUAL (LEI)31.12.202331.03.2024Δ%
Active imobilizate, din care:30.132.81736.495.45121%
Imobilizări necorporale412.949311.302-25%
Imobilizări corporale18.424.58418.843.9182%
Imobilizări financiare10.907.04016.730.79253%
Imobilizări în curs de investiție388.244609.43857%
Active circulante, din care:156.459.501135.401.104-13%
Stocuri76.739.22477.589.5871%
Creanțe67.428.26449.110.011-27%
Creanțe comerciale56.165.96836.420.814-35%
Creanțe cu societăți afiliate9.585.66711.747.12923%
Alte active1.676.629942.068-44%
Casa și conturi la bănci12.292.0138.701.506-29%
Cheltuieli înregistrate în avans379.462331.417-13%
Total active186.971.780172.227.972-8%
Datorii curente, din care:99.025.96681.891.384-17%
Furnizori terți44.291.84228.118.544-37%
Datorii față de companiile afiliate2.269.7982.150.331-5%
Datorii bancare44.912.82142.737.171-5%
Leasing financiar880.9162.050.790133%
Alte datorii pe termen scurt6.670.5896.834.5472%
Datorii pe termen lung, din care:8.210.2757.205.604-12%
Datorii bancare6.453.5736.453.5730%
Leasing financiar1.756.702752.031-57%
Venituri în avans393.685372.686-5%
Total Datorii107.629.92689.469.674-17%
Capitaluri proprii, din care:79.341.85482.758.2984%
Capital subscris și vărsat1.577.5751.577.5750%
Prime de capital29.419.63829.419.6380%
Rezerve legale315.515315.5150%
Profitul sau pierderea raportată20.376.56148.030.176136%
Profitul sau pierderea exercițiului financiar27.653.6153.416.445-88%
Repartizarea profitului1.0501.050-
Total capitaluri proprii și datorii186.971.780172.227.972-8%
# PRINCIPALII INDICATORI FINANCIARI (INDIVIDUAL) Indicatorul lichidității curente la 31.03.2024
Active curente135.401.104 / 81.891.384 = 1,65
Datorii curente
Indicatorul gradului de îndatorare la 31.03.2024
Capital
împrumutat
Capital propriux 1007.205.604 / 82.758.298 × 100= 8,70%
Capital
împrumutat
Capital angajatx 1007.205.604 / 89.963.902 × 100= 8,91%
Capital împrumutat = Credite peste 1 an Capital angajat = Capital împrumutat + Capital propriu Viteza de rotație a activelor imobilizate la 31.03.2024
Cifra de afaceriActive
imobilizate
37.439.054 / 36.495.451 = 1,03%
===SECTION_BREAK=== > 📄 **Document:** Simtel Team S.A. – Raport Financiar T1 2024 | **Paginile:** 27-29/29 | **Secțiune:** Cash-Flow > **Context:** Tabel financiar – Situația fluxurilor de numerar. # CASH-FLOW
Denumire indicatorIndividual 31.03.2024Consolidat 31.03.2024
ACTIVITATI DE EXPLOATARE
Rezultat după impozitare3.416.4454.962.570
Ajustari pentru:
(+) Cheltuiala cu amortizarea și provizioanele pentru depreciere pentru activele corporale și necorporale677.925771.253
(+) Cheltuieli nete din dobânzi700.148750.992
Flux de numerar înainte de modificarea fondului de rulment4.794.5186.484.815
Diminuare / (majorare) clienți și alte conturi asimilate2.073.53127.462.885
(Diminuare) / majorare furnizori și alte conturi asimilate-1.277.682-17.864.484
Diminuare/(majorare) stocuri-850.363-2.064.030
Flux de numerar rezultat din exploatare-54.514-7.534.371
Dobânzi plătite-781.045-838.831
Impozit pe profit plătit-676.500-752.861
Flux de numerar net obținut din exploatare3.282.45912.427.494
ACTIVITATEA DE INVESTIȚII
Achiziții imobilizări financiare-5.823.752-5.887.777
Împrumuturi acordate-2.088.9540
Dividende plătite00
Achiziții de imobilizări corporale și necorporale-1.216.807-6.857.858
Dobânzi încasate80.89787.839
Flux de numerar net (utilizat) în activitățile de investiții-9.048.616-12.657.796
ACTIVITĂȚI FINANCIARE00
Dividende încasate00
Trageri/rambursări împrumuturi2.175.65086.696
Flux de numerar net utilizat în activități financiare2.175.65086.696
Creșterea / (Descreșterea) netă în disponibilitățile bănești și altelichiditate-3.590.507-143.605
Disponibilități bănești și alte lichidități la începutul anului12.292.01313.631.508
Disponibilități bănești și alte lichidități la sfârșitul perioadei8.701.50613.487.903
# DECLARAȚIA CONDUCERII București, 21 mai 2024 Confirm, conform celor mai bune informații disponibile, că rezultatele financiare individuale și consolidate pentru primul trimestru al anului 2024 redau o imagine corectă și conformă cu realitatea a activelor, obligațiilor, poziției financiare și a situației veniturilor și cheltuielilor Simtel Team S.A. și că raportul financiar oferă o imagine corectă și conformă cu realitatea a evenimentelor importante care au avut loc în perioada 01.01.2024 – 31.03.2024 și a impactului acestora asupra situațiilor financiare ale companiei. Iulian Nedea Președinte Consiliu de Administrație Simtel Team S.A. ![img-18.jpeg](img-18.jpeg) # simtel.ro Splaiul Independentei nr. 319L, clădirea Bruxelles (corp B), intrarea A, pârâți București, sector 6